Înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au scăzut cu 6% în luna ianuarie față de ianuarie 2021, marcând un nou minim istoric al vânzărilor de mașini din UE.
Deficitul de semiconductori încă afectează negativ vânzările de mașini în întreaga regiune. În ianuarie, au fost înmatriculate 682.596 de autoturisme în Uniunea Europeană.
Diverse piețe din Europa Centrală au înregistrat creșteri în ianuarie. Slovacia (+72,6%) și România (+55,5%) au avut cea mai puternică creștere.
În Europa de Vest, pe de altă parte, aproape toate țările au înregistrat rezultate negative. Pe cele patru piețe majore s-au înregistrat scăderi de două cifre. În Italia (-19,7%) și Franța (-18,6%) cererea a scăzut.
Au fost înregistrate creșteri ale înmatriculărilor de autoturisme noi în ianuarie comparativ cu ianuarie 2021 în Germania (+8.5%) și Spania (+1.0%).
România se situează pe poziția 14 în UE, cu un volum de 9.337 autoturisme noi înmatriculate, înregistrând o creștere de 55% comparativ cu ianuarie 2021.
Clasamentul pe mărci autoturisme noi in România, ianuarie 2022
Dacia – 2.765 unități
Hyundai – 976 unități
Renault – 625 unități
Toyota – 570 unități
Ford – 515 unități
Skoda – 500 unități
Volkswagen – 493 unități
Fiat -391 unități
Mercedes-Benz – 323 unități
KIA – 243 unități
În ceea ce privește constructorii de automobile, cele mai multe autoturisme noi înmatriculate în Europa au aparținut grupului Volkswagen cu 206.018 unități, în scădere cu 3,7%, urmate de grupul Stelantis cu 156.673 unități, în scădere cu 12%.
Pe poziția următoare este Hyundai cu 84.789 unități, în creștere cu 35.8% și grupul Renault cu 76.712 unități, în scădere cu 0.9%.
Înmatriculările Dacia au crescut cu 19% la 34.150 de euro, în timp ce pentru modelele Ford (38.180 unități noi) a fost înregistrată o cerere în scădere cu 16,9%.